Administrația de Stat a Drumurilor avertizează că lucrările de calitate necorespunzătoare nu vor fi recepționate

De Pavel   |  28 Octombrie, 2021

Distribuie :

Ieri, 27 octombrie, conducerea Administrației de Stat a Drumurilor a desfășurat o ședință cu antreprenorii, care execută lucrări de reparație a drumurilor naționale, a căror calitate este la limita cerințelor contractuale.

În cadrul ședinței, reprezentanților companiilor vizate le-a fost comunicat că nu vor fi recepționate lucrările, la care nu corespund rezultatele încercărilor de laborator cu normele de referință. Directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan a accentuat că agenții economici vizați posibil folosesc agregate în care este prezentă argila, aceasta fiind cauza indicelui de absorbție neconform în testele efectuate.

Nu vor fi acceptate lucrări, care nu au fost verificate. Este imposibil să ai așa rezultate la încercările de laborator, dacă utilizezi materiale calitative și respecți cerințele contractuale. Vreau ca la ASD să se vorbească despre drumuri, nu despre bani. Lucrurile trebuie să se schimbe, e necesar să fim transparenți, corecți și să eliminăm corupția în acest domeniu pentru ca să avem drumuri calitative”, a accentuat Sergiu Bejan.

În context, a fost abordată și inițierea procedurii de elaborare a unei liste negre a antreprenorilor care execută necorespunzător lucrările, pentru ca aceștia să nu fie admiși în cadrul următoarelor achiziții publice.

Recomandate:

Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale - Photo
Noutăți
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale

După mai bine de două decenii de absență, unul dintre cele mai neobișnuite nume din istoria Audi se pregătește de revenire. De această dată, însă, într-o formă complet diferită și cu un ro

Inna
Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție - Photo
Sociale
Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Mărgărit, avertizează că proiectul de lege privind suspendarea înmatriculării automobilelor ar putea genera dificultăți de interpretare și riscuri de corupți

Inna
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău - Photo
Sociale
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău

Duminică, 24 mai, vor avea loc sistări de trafic pe anumite străzi din capitală, în legătură cu organizarea acțiunilor de masă: „Festivalul Tradițiilor”. Evenimentul va fi organ

Inna
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice - Photo
Sociale
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice

Șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice. Agenția Servicii Publice anunță că vehiculele cu ITP expirat sau cu defecțiuni tehnice grave, vor avea

Inna
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid - Photo
Noutăți
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid

Unul dintre cele mai populare modele Skoda se pregătește pentru o schimbare radicală. După ani în care a mizat pe motoare clasice, diesel și sisteme mild-hybrid, Octavia urmează să intre î

Inna