Accident mortal la Băcioi. Un biciclist și-a pierdut viața, după ce a fost tamponat de un automobil

De Inna | 24 Iunie, 2025
Un accident mortal a avut loc astăzi, în jurul orei 11:00, pe traseul dintre comuna Băcioi și satul Horești. Poliția a fost sesizată.
Din cercetările preliminare efectuate la fața locului, s-a constatat că un bărbat, care se deplasa cu bicicleta, ar fi efectuat o manevră de întoarcere neregulamentară. În acel moment, biciclistul a fost accidentat de un Renault, condus de o femeie de 51 de ani.
În urma impactului, biciclistul, un bărbat de 32 de ani a fost grav rănit și, din nefericire, a decedat la scurt timp.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind negativ. Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului.