A fost prezentat topul celor mai fiabile mărci din 2025. BMW ajunge în top 10

De Inna   |  17 Decembrie, 2025

Distribuie :

Un raport proaspăt publicat de Consumer Reports arată topul celor mai fiabile mărci auto din 2025, pe baza datelor colectate din piața americană. Studiul confirmă dominația producătorilor japonezi, dar vine și cu o răsturnare de situație în fruntea clasamentului.

Pentru prima dată după trei ani, Subaru nu mai ocupă poziția de lider. Toyota revine pe primul loc în topul fiabilității. Subaru coboară pe locul secund, în timp ce podiumul este completat de Lexus. Honda închide top 4, consolidând și mai mult supremația Japoniei în acest domeniu.

Singurul constructor european care reușește să pătrundă în top 10 este BMW, clasat pe poziția a cincea. Următoarele locuri sunt ocupate de Nissan (6) și Acura (7), iar prima marcă americană din clasament este Buick, aflată pe locul 8. Tesla se poziționează pe 9, iar Kia încheie top 10.

Ford obține un rezultat notabil, clasându-se pe locul 11, cea mai bună performanță a mărcii în ultimii 15 ani, conform Consumer Reports. Hyundai urmează pe locul 12, iar Audi, următorul brand european din listă, se află abia pe poziția a 13-a. Clasamentul continuă cu Mazda (14), Volvo (15) și Volkswagen (16).

În a doua jumătate a ierarhiei se regăsesc Chevrolet și Cadillac, pe locurile 17 și 18, urmate de Mercedes-Benz și Lincoln, care ocupă pozițiile 19 și 20.

Pe lângă acest top general al fiabilității, Consumer Reports a realizat și un clasament separat, bazat pe o evaluare complexă ce include fiabilitatea, performanțele în testele rutiere și nivelul de satisfacție al proprietarilor.

În acest al doilea clasament, Subaru și BMW împart primul loc, fiind urmate de Porsche, Honda și Toyota. Top 10 este completat de Lexus, Lincoln, Hyundai, Acura și Tesla. La polul opus, Jeep este marca cu cele mai slabe rezultate generale.

Studiul mai evidențiază un aspect interesant: vehiculele plug-in hybrid tind să fie mai puțin fiabile decât modelele cu motoare exclusiv termice. În ceea ce privește mașinile electrice, Tesla Model Y se remarcă drept cel mai fiabil model din această categorie.

Recomandate:

Mercedes-Benz EQS adoptă direcția viitorului. Oficial, debutează tehnologia steer-by-wire - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz EQS adoptă direcția viitorului. Oficial, debutează tehnologia steer-by-wire

Mercedes-Benz introduce o soluție revoluționară pe limuzina sa electrică de top: direcția fără legătură mecanică și un volan de tip yoke promit mai mult confort și o experiență complet diferită la vol

Inna
Un șofer de 65 a decedat, după ce s-a tamponat într-un camion. Din mașină, a rămas doar jumătate... - Photo
Accidente
Un șofer de 65 a decedat, după ce s-a tamponat într-un camion. Din mașină, a rămas doar jumătate...

Șoferul unei Dacia, în vârstă de 60 de ani, a decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs în localitatea Brânzenii Noi, raionul Telenești. Pot

Inna
Radu Marian avertizează: criza carburanților ar putea forța schimbări majore în buget și presiuni asupra companiilor - Photo
Noutăți
Radu Marian avertizează: criza carburanților ar putea forța schimbări majore în buget și presiuni asupra companiilor

Dacă actuala instabilitate economică persistă, autoritățile ar putea fi nevoite să taie cheltuieli, să mute priorități și să intervină direct în economie pentru a susține mediul de afaceri. 

Inna
Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei - Photo
Sociale
Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei

Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei, începând cu 1 mai curent. Primăria Chișinău menționează că este o măsură inevitabilă, în contextul

Inna
Nissan GT-R revine. Niponii vor dezvolta noua generație „Godzilla”, care ar putea debuta până în 2030 - Photo
Noutăți
Nissan GT-R revine. Niponii vor dezvolta noua generație „Godzilla”, care ar putea debuta până în 2030

După retragerea legendarului R35, Nissan pregătește o revenire spectaculoasă: viitorul GT-R este deja în dezvoltare și ar putea combina ADN-ul clasic cu tehnologia modernă.După încheie

Inna
România pregătește restricții dure și interzice importul mașinilor cu norme de poluare sub Euro 3 - Photo
Sociale
România pregătește restricții dure și interzice importul mașinilor cu norme de poluare sub Euro 3

Autoritățile din România vor să reducă poluarea și să întinerească parcul auto. Prin urmare, vehiculele sub Euro 3 ar putea fi interzise la import, iar numărul mașinilor aduse din str

Inna
Ford GT Mk IV scrie istorie pe Nurburgring. A stabilit un record absolut pentru un model american - Photo
Noutăți
Ford GT Mk IV scrie istorie pe Nurburgring. A stabilit un record absolut pentru un model american

Ford marchează finalul unei ere cu un rezultat spectaculos: GT Mk IV devine cel mai rapid model american pe Nurburgring și stabilește un nou reper pentru mașinile cu motor termic.Finalul de carier

Inna