A fost păstrat 45 ani într-un depozit, iar acum e neprețuit. Este vorba de un Lamborghini Miura din 1971 cu o istorie impresionantă

De Sergiu   |  4 August, 2020

Distribuie :

Mulți amatori și-au aflat pasiunea de a găsi autovehicule originale, uitate de timp și de stăpâni în vreun hambar sau depozit ce parcă încă poartă spiritul unei epoci apuse. Colecționarii auto cu experiență sunt gata de sacrificii însemnate pentru a intra în posesia vreunei comori de acest fel.  Nu de alta, dar orice automobilist ce se respectă știe că o mașină originală, fie ea și mai prăfuită, e mult mai prețioasă decât un analog restaurat.

Ce ziceți acum despre una dintre cele mai interesante descoperiri de acest gen din ultimul timp, care mai are și o istorie bogată în spate. Merge vorba despre un Lamborghini Miura S din 1971 cu doar 15.600 mile (25.000 kilometri) pe odometru, realizat pe exterior în alb, interiorul fiind prezentat într-o nuanță de abastru. Mașina este absolut originală în toate aspectele, și a stat depozitată într-o hală a unui atelier specializat în tinichigerie în ultimii 45 ani.

Istoria acesteia e și ea impresionantă! La începutul anilor 70, mașina a fost în proprietatea unei studente din Iran ce provenea dintr-o familie înstărită și a fost folosită în calitate de daily driver pe o perioadă relativ scurtă. Automobilul  a fost adus și el din același stat cu scopul de a-l vinde pentru a transfera o parte din bani în SUA, un stat cu perspective investiționale impresionante. Noul posesor al mașinii chiar a scos la iveală o poză în care mașina apare în campusul Universității Berkeley din California, unde își făcea tânăra studiile.

După o serie de nenorociri, printre care și un accident rezultat în partea frontală a mașinii, și tocmai un an și jumătate petrecuți într-o parcare locală, părinții tinerei au vândut Miura, care a ajuns eventual în mâinile proprietarului atelierului unde aceasta a fost găsită peste aproape jumătate de veac.

Acesta și-a dorit restaurarea mașinii, dar nu a reușit să găsească piesele necesare decât abia peste vreo 5 ani. Ei bine, până atunci, planurile s-au schimbat așa că aceasta a fost depozitată pe o perioadă ce s-a dovedit ulterior extrem de lungă. 

Actualul posesor a procurat mașina în 2019, și a rămas plăcut impresionat de gradul de originalitate al acesteia. Vehiculul venea la pachet cu piesele lipsă, procurate în 1977 din Italia și absolut toate documentele, inclusiv chitanțe, și acte de vînzare-cumpărare vechi de patru decenii. Văzând starea mașinii, acesta s-a decis să nu o restaureze, ci doar să o pună pe roate.

Unicul secret ce noul stăpân nu a dorit să-l împărtășească este suma achitată pentru descoperirea unică. Acesta însă spune că  e destul de însemnată, plătind un extra pentru starea originală a automobilului italian. Ce ziceți, nu e într-adevăr o descoperire remarcabilă pentru pasionații de mașini exotice?

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna