A fost desemnat câștigătorul contractului pentru construcția primului pod la nivel de autostradă

De Inna   |  23 Iulie, 2024

Distribuie :

Secretarul de stat al Ministerului Transporturilor din România, Irinel Ionel Scriosteanu, a anunțat că Ness Proiect Europe SRL a fost desemnat câștigătorul contractului pentru construcția primului pod de autostradă peste râul Prut, care va lega Ungheni (România) de Ungheni (Republica Moldova).

Acest pod este parte integrantă a Autostrăzii A8 și va include și un punct de trecere a frontierei, facilitând astfel interconectarea infrastructurilor rutiere din cele două state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).

Conform declarațiilor oficialului, contractul prevede construcția unui pod nou de 261.20 metri peste Prut, cu câte un pod pentru fiecare sens de circulație. Podul va avea două benzi pe sens, trotuare, o lățime de 13 metri (Etapa I) și 11.25 metri (Etapa II), și o parte carosabilă de 8 metri lățime. Traseul va avea o lungime de 1 kilometru, iar drumul de legătură va include patru benzi a câte 3.75 metri lățime fiecare. Punctul de control pentru trecerea frontierei va fi echipat cu parcări pentru vehicule mari, autoturisme, și spații pentru verificări amănunțite ale autoturismelor și tirurilor.

Durata contractului este de 24 de luni, cu șase luni alocate pentru proiectare și 18 luni pentru execuție. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei CEF, în valoare de peste 151.68 milioane de lei, fără TVA.

Recomandate:

Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale - Photo
Noutăți
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale

După mai bine de două decenii de absență, unul dintre cele mai neobișnuite nume din istoria Audi se pregătește de revenire. De această dată, însă, într-o formă complet diferită și cu un ro

Inna