A decedat unul dintre copiii care au căzut cu mașina în râu, în România. În ce stare se află ceilalți pasageri

De Inna   |  7 Ianuarie, 2026

Distribuie :

Un băiat de 14 ani, victima accidentului grav din Vatra Dornei, a decedat. În pofida eforturilor depuse de medici, băiatul nu a supraviețuit. 

În urma accidentului, băiatul, împreună cu mama sa și ceilalți copii, au fost transportați la Spitalul Municipal Vatra Dornei. Băiatul a intrat în stop cardio-respirator. Medicii au efectuat manevre de resuscitare, ulterior a fost operat de urgență pentru hemoragie internă și ruptură de splină. Din nefericire, băiatul de doar 14 ani a decedat. 

x
x
x

Celelalte victime, de asemenea, sunt spitalizate. Adolescentul de 16 ani este intubat, stabilizat și se află sub supraveghere medicală, fiind pregătit pentru intervenție chirurgicală. Mama copiilor, care se afla la volan, a fost operată. Iar ceilalți trei copii, cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani, sunt sub observație medicală la Spitalul Județean Suceava. 

Amintim că accidentul s-a produs ieri, 6 ianuarie, după ce autoturismul condus de femeie a lovit parapetul unui pod și a căzut în râul Bistrița, de la aproximativ 6 metri. Poliția investighează cazul și a inițiat un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Încadrarea juridică a dosarului va fi actualizată după decesul minorului de 14 ani. 

Recomandate:

R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna