A dat cu automobilul într-o placă de beton și s-a răsturnat după ce a fost orbit de un alt automobil în trafic!

De Pavel   |  15 Ianuarie, 2020

Distribuie :

O femeie a ajuns la spital, după ce șoferul mașinii cu care se deplasa a fost orbit de un alt automobil în trafic, iar ulterior a dat cu automobilul într-o placă de beton și s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în seara zilei de ieri, în jurul orei 17:30, în orașul Ialoveni.

Silvia Vetcu, ofițerul de presă al IP Ialoveni, a declarat petnru AutoExpert.md că, în accident a fost implicat un automobil de marca Renault, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 52 de ani.

Din declarațiile inițiale ale șoferului, acesta ar fi fost orbit de farurile altui automobil care i-ar fi venit din față, fapt ce l-a determinat să se deplaseze mai mult lateral dreapta, astfel ciocnindu-se în placa din beton și ulterior inversându-se. În urma impactului pasagera a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul de Urgență din mun. Chișinău cu diverse traumatisme.Fiind testat alcoolscopic șoferul nu avea consum de alcool”, ne-a spus Vetcu.

Cazul dat este investigat de poliția din Ialoveni, iar persoana vinovată riscă să fie sancționată contravențional cu amendă de 1500 lei și 6 puncte de penalizare.

Recomandate:

Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale Piloti, un model rezervat exclusiv piloților din programele oficiale de curse - Photo
Noutăți
Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale Piloti, un model rezervat exclusiv piloților din programele oficiale de curse

Ferrari ridică din nou standardele exclusivității cu lansarea modelului 296 Speciale Piloti, o ediție dedicată strict piloților implicați în competițiile oficiale organizate sub umbrela mărcii d

Inna
Luca de Meo părăsește Renault și face pasul surprinzător către industria luxului - Photo
Noutăți
Luca de Meo părăsește Renault și face pasul surprinzător către industria luxului

După o perioadă de cinci ani în care a coordonat cu succes strategia de transformare a grupului Renault, Luca de Meo a decis să încheie capitolul său în industria auto. Conform surse

Inna
Autoritățile au emis un ordin prin care se impun restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj - Photo
Sociale
Autoritățile au emis un ordin prin care se impun restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj

În perioadele cu temperaturi extreme, circulația vehiculelor de mare tonaj va fi limitată temporar pe drumurile publice din Republica Moldova. Măsura este reglementată printr-un ordin comun semn

Inna
Land Rover Discovery Sport primește o actualizare importantă. Două versiuni noi: Metropolitan și Landmark - Photo
Noutăți
Land Rover Discovery Sport primește o actualizare importantă. Două versiuni noi: Metropolitan și Landmark

Land Rover își modernizează gama Discovery Sport, adăugând două niveluri de echipare noi și o serie de echipamente de ultimă generație. Noile versiuni, Metropolitan și Landmark, 

Inna
Podul Mihai Viteazul din Chișinău, aproape de redeschidere: lucrările se vor încheia în câteva zile - Photo
Noutăți
Podul Mihai Viteazul din Chișinău, aproape de redeschidere: lucrările se vor încheia în câteva zile

După mai bine de doi ani de lucrări, podul rutier de pe strada Mihai Viteazul din Chișinău este aproape gata. Potrivit responsabililor din cadrul companiei de construcții care gestionează proiectul, f

Inna
Mansory transformă noul BMW M5 într-un monstru de 850 CP cu accente din fibră de carbon - Photo
Noutăți
Mansory transformă noul BMW M5 într-un monstru de 850 CP cu accente din fibră de carbon

Noul BMW M5, deja o forță pe patru roți, a intrat pe mâna celor de la Mansory, care au dus performanțele sedanului de top la un nou nivel. Celebrul tuner german a creat un pachet exclusiv de mod

Inna