2,1 secunde până la 100 km/h!

De AutoExpert   |  10 Martie, 2014

Distribuie :

Mansory se înscrie cu succes în categoria celor mai demenți tuneri de pe planetă sosiți în vizită la Salonul de la Geneva, iar acest ultim exemplu - Carbonado GT - e o dovadă superbă. Dar o simplă privire nu ar fi de ajuns pentru că aspectul exterior al lui Carbonado este cam reținut, cam ca orice creație bazată pe un Lamborghini Aventador LP700-4.

Potrivit chiar numelui său, Carbonado GT nu duce lipsă de carbon, multe dintre elementele de caroserie fiind făcute din acest material: capota, acoperișul, pragurile, spoilerele și eleronul.

mansory_carbonado_gt_4

mansory_carbonado_gt_3

Și la interior, inserțiile din bord folosesc aceeași fibră de carbon care acompaniază armonios pielea ce abundă.

Cel mai important în cazul acestui Mansory Carbonado GT este totuși acea cifră intrigantă de 2,1 secunde necesare sprintului până la 100 km/h. Pe lângă obligatoriul sistem de tracțiune integrală, o asemenea accelerație e posibilă și datorită modificărilor aduse motorului: de la ”doar” 700 de cai putere, Mansory a ajuns la 1.600 CP și 1.200 Nm, ceea ce înseamnă cu aproximativ 900 CP și 510 Nm mai mult!

mansory_carbonado_gt_2

Recomandate:

R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna