„200 de dolari am achitat pentru permisul de conducere falsificat” - declarațiile unei femei în PTF Giurgiulești-Galați

De Inna   |  30 August, 2023

Distribuie :

În punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați a fost depistată o cetățeancă a Ucrainei care poseda permis de conducere falsificat. Pe numele femeii polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Sud au inițiat cercetări, privind deținerea și folosirea actelor oficiale false.

Cetățeanca Ucrainei s-a prezentat astăzi, pe sensul de intrate în Republica Moldova. Femeia se afla la volanul unui autoturism. Printre documentele înmânate la controlul trecerii frontierei a fost și permisul de conducere, care ar fi eliberat de către autoritățile ucrainene. În rezultatul verificării minuțioase a permisului, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul conține semne clare de falsificare.

În cadrul audierilor, femeia a mărturisit că și-ar fi perfectat ilegal permisul în anul 2021, pe când se afla la odihnă în Grecia, unde i-au fost furate documentele. În aceste circumstanțe ar fi apelat la serviciul unui intermediar și, ultimul contra sumei de 200 de dolari, i-a perfectat un nou permis, în termen restrâns.

Pe numele persoanei a fost întocmit act de constatare a ilegalității, iar documentul a fost ridicat și transmis spre expertiză.
 

Recomandate:

Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna